La Harman a fost inaugurat "Muzeul Etnografic"

Comuna Harman a inaugurat simbata "Muzeul Etnografic", amenajat ca o casa de gospodari, cu tinda sculptata si trei odai unde sint pastrate straie populare, lazi de zestre, obiecte de mobilier, dar si o impresionanta colectie de oua incondeiate. Toate obiectele expuse in noul muzeu au fost adunate in timp de profesorul Adrian Micu, initiatorul si sufletul noului muzeu, presedintele Asociatiei Culturale "Vatra Harmanului".

"Regasim aici exponate nu doar din zona Harmaului, ori din Tara Birsei, ci din intreaga tara, adunate de mine in deplasarile pe care le-am facut prin tara. Ma bucur foarte mult ca am gasit sprijin la Primarie si am reusit sa amenajam acest muzeu. Eu cred ca orice initiativa de a pastra traditia este binevenita. Am incercat, prin acest muzeu, sa redam sufletul si traditiile romanilor prin aceste obiecte de mobilier si port popular care vin din istoria milenara a poporului nostru", a spus la inaugurare Adrian Micu.

Primarul comunei Harman, Mihai Disor, a spus ca inaugurarea muzeului este o bucurie pentru intreaga comuna, chiar daca in muzeu se regasesc obiecte din intreaga tara, nu doar din zona Harmanului. "Profesorul Micu se zbate de ani buni sa puna pe picioare acest proiect, si ma bucur ca l-am putut sprijini prin asigurarea acestui spatiu. Vrem sa sprijinim si pe viitor activitatea muzeului, prin introducerea lui in circuitul turistic si prin mediatizare intensa", a precizat primarul Harmanului.

Publicat in: Monitorul Expres
La data: 2009.12.21
Autor: H.O.
 
 
"România este vatra Vechii Europe, entitate culturală cuprinsă între 6500-3500 Î.C., axată pe o societate matriarhală, teocratică, paşnică, iubitoare şi creatoare de artă."

Marija Gimbutas cercetător paleo-antropolog american

"Asociaţia "Vatra Hărmanului", de-acum cunoscută prin spiritul şi abnegaţia de păstrare a tradiţiilor etnografice, nu numai în Tara Barsei, începe să-şi câştige locul de prestigiul pe care-l merită.

George Puşcariu - Scriitor

"Asociaţia "Vatra Hărmanului" este o asociaţie deschisă tuturor celor care iubesc şi îndrăgesc tradiţia şi spiritualitatea românească."

Adrian Micu - Preşedinte fondator